Iarna?

E iarna. Cred... sau cel putin asa se zice, pentru ca, iesind acum cateva zile afara si lasand ploaia calda ca de primavara sa ma invaluie am fost nevoita sa renunt la haina cea groasa. Da... e decembrie si totusi e atmosfera de aprilie... Nu imboboceste nici o floare, soarele nu straluceste mai mult timp pe cer si nici macar nu s-a topit de tot zapada... dar totusi simtim caldura primaverii care ne trezeste dupa lunga... sau mai degraba scurta amortire. Primavara a venit prea devreme, dar de ce atat de devreme? Ar mai fi putut astepta o luna sau doua... insa a preferat sa vina acum. Acum cand totul o ia razna, acum cand toate sunt pe dos, cand toate se schimba (mai mult in rau decat in bine, mai mult in dezordine decat in armonie...), acum cand haosul incepe sa puna incet stapanire pe noi toti, acum cand nici macar oamenii nu se mai inteleg intre ei chiar daca totul o ia inspre rau... Acum! Si in asemenea situatii, am prefera ca iarna sa fie iarna, vara sa fie vara si asa mai departe... Nu suntem suficient de pregatiti pentru atatea schimbari dintr-o data... intr-o continua lupta cu natura, nu avem altceva de facut decat sa asteptam un invingator...pana atunci, e iarna...(sau cel putin asa se spune...)

Exigua vitae pars est quam nos vivimus!

Am prea multe acum in minte... si mi-e teama, ca daca le voi pune iar pe hartie, se vor topi si vor curge precum cerneala, la fel ca si celelalte de pana acum... Si oricum nici macar nu stiu cu ce sa incep... Mult prea multe ganduri adunate pe parcursul a 24 de ore [sau poate mai mult]...[sau poate mai putin]... pentru ca doar o mica parte a vietii este cea pe care o traim cu adevarat... si pentru ca viata nu consta in numarul de respiratii pe care le ai, ci in clipele in care ti se taie rasuflarea... Da... prea multe ganduri pe care poate doar eu le inteleg, si pe care poate tu sau altcineva le va intelege altfel... pentru ca poate INCA nu suntem toti la fel si pentru ca poate odata vom fi... sau poate ca nu... Si pentru ca poate singurul motiv pentru care traim este acela ca suntem curiosi de ceea ce se va intampla maine... sau poate ca nu... Si poate ca nu putem atinge perfectiunea tocmai din cauza ca traim printre atatea incertitudini... sau poate ca nu...

OARE…

OARE TREBUIE SA SUFERI,

PENTRU TOTI CE I-AI IUBIT?

OARE TREBUIE SA-I IERTI,

PE TOTI CARE TE-AU RANIT?

OARE TREBUIE S-ASCULTI,

TOT CE SPUN EI DESPRE TINE?

POTI SA TACI SI POTI SA UITI,

STII CE-I BINE PENTRU TINE!

OARE TREBUIE SA REGRETI,

CE IN URMA AI FACUT?

AI TRAII IN CONTINUARE...

DAR AI SUFERI PREA MULT!

NU-TI MAI PASA VIITORUL,

TE GANDESTI IAR LA TRECUT...

NU MAI VEZI, NICI SIMTI PREZENTUL,

TI-AMINTESTI DOAR CE-A DURUT!

AI PLECA ACUM DEPARTE,

SI-AI LUA-O DE LA-NCEPUT...

TI-AI DORI ACUM CHIAR MOARTE,

AR FI TOTUL MAI TACUT!

AR FI LINISTE SI PACE,

JOS, ACOLO, SUB PAMANT...

NU TI-AR MAI PASA DE LUME,

DOAR TU SINGUR, IN MORMANT!