Dorinta carnala
Ma-ndeamna sa strang
Intre masele
Buzele rancede.
Te prind intre dinti,
Te sfarm si te sfasii,
Cu lacrimi murdare
Carnea-ti descompun.
Iti mangai obrazul,
Il zgarii si-l musc.
Te pierd in lumina;
Palpabila, noaptea ma-nvaluie,
Ma sting in neant.
M-adancesc in furtuna,
Ma umplu de praf.
Fumul e dens,
Iar ceata-i opaca si rece.
Ma doare si timpul ce trece.
Si soarele-apune in zori.
Se sfarma si cerul,
Se rupe-n culori...
Gheena ne-asteapta,
Suntem pe drum.
Iadul miroase a tine acum.
Flacari demonice
Ca sulite reci, ma ingheata.
Vino, inca mi-e dor.
Readu-ma la viata...

Love and other drugs...

Esti dealer de vise,
Ma minti in doze mici,
Prizat, fumat sau injectat,
Pe prena` sau pe has`,
Ce zici ?!
Esti praf, spart, rupt, mort,
Iar drogul meu acum,
Ia forma unui copt. Soft ?!
Nu. Chiar hardcore cateodata…
Pana si supradoza
Se lasa asteptata. Hai !
Linie cu linie, cerc cu cerc,
Viciul se extinde.
Devine evident.
Dependent ?!
Implica doar placere…
Esti confuz, difuz, faci abuz ?
Raspunzi fara convingere.
Cu tacere ?!
Ce ai vere ? Ia o bere !
Curand doza ta atinge limitele mele…
Si iti place ca imi place ca
Esti copt, da` bun.
Defapt iti place tot ce spun
Si ma gandesc c-ar trebui
Sa ma opresc.
Delirez, aberez, innebunesc.
Pun egal,
Intre trecut si ireal.
Depasesc un univers
In care totul pare clar.
Te-am aprins si-am tras un fum.
Apoi te-am stins,
Intr-un pahar cu vise…
Oricum si astea-s nepermise.
Iar vocea-si  pierde timbrul
Si-i legal sa-ti pierzi timpul.
Sau sa nu stii unde-l pui
Sau sa nu mai stii ce spui.
Traim din filme
Si-s regizate tot mai prost.
Nu-ncerca sa bagi reclame,
Acum nu mai are rost.
E banal cam tot ce zici
Tu te scuzi, tu te acuzi
Si nu vrei sa te implici,
In polemici ?!
Te afunzi in nepasare.
Anturaju` nu te-ajuta
Si te doare tot mai tare.
Cine oare,
Poa` sa spuna cate grame
Poti ascunde-n buzunare
Sa-ti aduca linistea ?
Esti drogul meu de vineri seara…

Ploua...

Ploua atunci ca si-acum,
Ploua cu roua,
Ploua cu scrum,
Ploua cu lacrimi,
Ploua cu moarte, 

Ploua cu flori
Si ploua cu soapte,
Ploua cu sange
Si ploua cu tina,
Ploua edenic
Si totusi murdar,
Ploua-n zadar…

            CAPITOLUL III
     (si revenirea la realitate...)


Si cand am sperat ca totul va reveni la normal... Cum sa fie luna mai? Nu se poate. Si totusi asa este.
Ajung acasa si framantata de ganduri, ma uit in calendar. Intradevar era mai, singura problema era ca mai era exact o saptamana pana la examenele finale.
Nu as mai putea sa spun nimic despre acea saptamana cu nopti nedormite, cu invatat non-stop, in care insa nu am reusit sa acumulez toata materia pierduta.
Si iata ca veni si "mult asteptata" dimineata, in care inima-mi palpita, zbatandu-se parca sa-mi iasa din piept, dimineata in care trebuia sa ne prezentam pentru ultima data in sala de clasa pentru a sustine examenul final. Mainile si picioarele imi tremurau necontrolat. Ceasul... aceleasi crancene secunde se scurgeau acum, la fel de incet ca si atunci... acelasi sunet innabusit al clopotelului anuntand acum inceputul examenului.
Am inchis ochii, am respirat adanc si m-am pregatit de scris... Pana sa deschid stiloul si sa ating cu penita tremuranda, foaia alba... m-am trezit la mine in pat.
In gandul meu rasuna o singura intrebare: "Unde am mai aterizat si de data asta?"
Insa o multime de ganduri imi inunda cutia craniana provocandu-mi o senzatie de ameteala... incet incep sa imi aduc aminte... Era seara, eram extrem de obosita si tot ceea ce imi doream atunci era sa dorm... In acea zi am fost la scoala, unde pana tarziu in dupa-amiaza am avut pregatire pentru examen... Eram inca in februarie... Priveam acum prin fereastra inghetata, era 7:30... Mai bine as pleca la scoala...

             CAPITOLUL II
(sunt in... zona crepusculara, cumva?!)

Apa mi-a umplut pantofii... Sper ca Maria are un motiv bun sa ma cheme la 12 noaptea, in plina ploaie torentiala, la  ea acasa, la trei strazi distanta...
Am ajuns la coltul strazii... De aici ar fi trebuit sa o iau la stanga si mai aveam doar putin pana la casa Mariei.
Insa in fata mea se afla acum, cat vedeai cu ochii o campie nemarginita, nici urma de blocuri si alei... totul era verde.
Pentru un moment am crezut ca inca sunt la mine in pat si ca visez... M-am piscat de mana, m-am scuturat, dar nimic... Am incercat sa ma intorc inapoi, insa pretutindeni vedeam intinderea verde care se contopea undeva, nu stiu unde, cu orizontul violet.
Maria se va supara rau! ma gandeam...
Dar oare unde sunt? Cum am ajuns aici?! Poate ca totusi visez. Ma asez aici si imi continui somnul... Maine dimineata o sa ma trezesc la mine in pat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat... Asta e... Trebuie sa dorm...
Trec cateva minute... habar n-am cate... totusi trec... Nu pot sa dorm!... Dar stai! se aude ceva, nu stiu sigur ce... seamana cu clopotelul scolii... M-am trezit. Sunt in sala de clasa. Ora de romana incepuse pana sa ma dezmeticesc. Am inceput sa ma gandesc ca poate adormisem cu o ora inainte si ca tot ce se petrecuse era un vis. Asteptam cu nerabdare sunetul clopoteleului, trebuia sa ajung acasa sa verific cumva daca ceva macar din ce se intamplase era real. Priveam cum ultimele minute se prelingeau incet si crancen pe limbile vechi ale ceasului atarnat de perete... Nici macar vocea ragusita a doamnei profesoare n-o mai auzeam decat ca un fundal al gandurilor mele... Secundele imi pareau acum ore intregi, ore de chinuri, dar... insfarsit! Clopotelul suna anuntand parca sfarsitul torturii.
Nici macar nu ma uit in urma, mi-am luat cartile si in cea mai mare viteza am patruns in lumina blanda a dupa-amiezii... Strazile erau aceleasi, exact cum le stiam, nimic schimbat. Aceeasi aroma a teilor infloriti ai lunii mai... Aceleasi... Stai! ce?! Luna mai? Nu se poate, e ultima luna de scoala! Examenele se apropie!
In disperarea mea uit si de faptul ca nu mi-am pus cartile in ghiozdan, ci alerg cu ele in mana. Mai e putin pana la...

CAPITOLUL  I

(fara de care n-ar putea exista nici urmatoarele)

Cred ca ajunsesem destul de tarziu acasa in acea zi...
Nu-mi mai amintesc desigur cum am ajuns pana la pat si cum scapasem de hainele de pe mine, insa sunt sigura de faptul ca tot ceea ce imi doream in acel moment era sa adorm cat mai repede.
Dupa vreo jumatate de ora de zvarcoleala, dupa ce mi-am intors perna de pe o parte pe alta de cel putin 10 ori si dupa ce insfarsit imi gasisem pozitia confortabila de somn...adormisem.
...Suna!...Ce suna?!... E telefonul... Cine sa sune la ora asta?... Visez?... Nu, chiar suna... Ma ridic, raspund... "Alo, familia...(urmeaza un nume)" ... Nu! Gresala! Cea mai mare gresala! tip.
Asa... Cat o fi ceasul? Treaba lui. Poate ca a stat. N-are decat!... Acum vreau sa dorm...
Nu trece mult si bineinteles telefonul suna iar... Il las sa sune... Imi pun perna pe cap... O sa se opreasca el... Suna o data, suna de doua ori, suna de trei ori... Gata! M-am saturat. Raspund. Era Maria... Vrea sa merg pana la ea, cica are nevoie urgenta de ajutor... La ora asta? Ce s-o fi intamplat? Orice ar fi ma simt nevoita sa merg... E prietena mea, m-a ajutat si ea de atatea ori... Ca si atunci cand am cazut cu bicicleta si m-a lovit la picior ca sa uit de durerea de la mana... Infine. Ar trebui sa plec.
Imi ia cateva minute bune pana imi gasesc hainele... Ajung cu greu pana la usa. Ies afara... Ploua cu galeata. Dupa umbrela nu ma mai intorc oricum... N-am ce face, pornesc prin ploaie, pana la Maria mai sunt doar vreo trei strazi. Sper sa ajung cat mai repede la...

Contopire

La fel ca marea ma tarasc spre malul meu. Am obosit. Prea multe incercari esuate. Mai am putin. Nave si barci ma-nteapa pe spate. Ma lupt cu valuri, ma zbat mereu. Destinul ma-ncearca! imi spun neincetat. E frig acum. Valul cel rece aduce furtuna. Vantul ne va aduce din nou impreuna. Noi. Marea si malul mult asteptat.

Visare...

Un vis s-a strecurat prin perdeaua stravezie a gandurilor mele, un vis utopic, colorat de primavara care mi-a mangaiat obrajii in intaia dimineata de martie... Razele soarelui dadeau deoparte draperiile camerei intunecate si incercau din rasputeri sa-mi atinga fata rece si palida. Am tresarit. M-am intors cu fata la peretele pustiu si am adormit la loc. M-am trezit doua ore mai tarziu si buimacita de lumina care inunda incaperea, m-am asezat cu fata spre geam. Era liniste. Nu auzeam decat gandurile mele, care tipau spasmotic, certandu-ma parca pentru ora extrem de tarzie la care am adormit noaptea trecuta. Era o totala liniste. M-am ridicat din pat, mi-am spalat fata incercanata si m-am indreptat spre fereastra luminoasa. Mi-am sprijinit privirea pe palme, pierzand-o in orizontul senin. Cateva clipe nu am putut tine ochii deschisi din pricina luminii care imi intepa pleoapele amortite. M-am trezit complet, abia dupa ce am deschis iar ochii. Era inca liniste, insa forfota din mintea mea rasuna asurzitor: '...Ce se intampla aici?...De unde vine toata aceasta lumina?' si tot o parte din mine raspundea cu o voce calma si blanda: 'E primavara!' M-am imbracat in graba si am iesit afara in ploaia de lumina care ma invaluia si ma imbata cu miresmele florilor proaspete. Totul imi parea ca s-a trezit dupa o lunga amortire, inclusiv eu. Am pornit manata de vantul cald al noui anotimp, am pornit aievea, nu conta unde aveam sa ajung... M-am oprit pe o banca veche de pe aleea parcului, si brusc o strafulgerare mi-a amintit... un vis strecurat prin perdeaua stravezie a gandurilor mele... ganduri care insa nu mai tipa, ci stau si privesc si ele crispate spre neant... Dar oare ce am visat?... Nu imi aduc aminte, insa stiu ca am tresarit si m-am intors cu fata la perete. Imi intorc toate gandurile la noaptea trecuta... mi-am inchis caietul vechi si calimara cu cerneala indigo... mi-am asezat stiloul la locul lui, apoi am inchis lumina si m-am pus in pat... Incep sa-mi amintesc... Vad ca prin ceata niste fluturi uriasi prinzand parca in bataile lor de aripi clipe efemere... Si cerul, un cer rosiatic cu nuante de pruna uscata care cuprinde parca toate privirile zeilor in intinsul sau, iar eu... eu stau agatata de singurul nor existent si ma chinui sa nu cad... ma tin atat de strans, incat degetele de ceara ca ale ingerilor ce canta la harpe-n Eden, imi sangereaza puternic... Picaturi mari imi lovesc fara mila fata, dar nu e sange... a inceput sa ploua, mai bine as pleca acasa... M-am ridicat de pe banca si m-am intors in incaperea pustie. M-am asezat in pat inca sceptica si am inceput sa ma gandesc iar la vis... Fluturii... cerul... norul... si eu. Ce vrea sa insemne asta? m-am intrebat. In clipa urmatoare m-am desprins de nor. Am simtit cum timpul se scurge alert spre sfarsitul vietii mele. Insa ceva straniu s-a intamplat... Am simtit cum intinderea albastra ma ridica spre zari inalte, zari greu de atins. Imi crescusera aripi, aripi care se zbateau necontrolat si puternic, izbind cu putere norii peste care a nins cu cenusa, aripi mai mari si mai multicolore decat ale fluturilor... M-am asezat cu sfiala pe norul de care ma tinusem atat de strans acum cateva clipe, m-am asezat cu fata spre sfera de foc care ma privea si ea neclintita. Am zambit. Ploaia se oprise. Prin fereastra aburita am zarit curcubeul. Era deja tarziu cand am coborat de pe nor si am atins insfarsit pamantul reavan al luncii adormite de la marginea padurii. Intre copacii care sprijineau vazduhul murdar am zarit o silueta vaga fugind parca de ea insasi. Am ramas nemiscata pentru o clipa apoi am gonit spre desisul padurii. M-am lasat incet invaluita de intunericul opac, reinvocand abisul unor intrebari inca neformulate. Curand, bezna m-a obligat sa ma opresc. Am inchis ochii si am respirat adanc, apoi am incercat sa gasesc drumul inapoi, insa totul parea la fel pretutindeni. Doar umbrele osoase ale copacilor, atat mai puteam distinge in marea de intuneric. Nici urma de himera pentru care am strabatut ceata smolatica a desisului. In spatele meu, un fosnet taraganat al unor pasi ce striveau frunzele moarte, imi pusese capat tuturor gandurilor. Fara ezitare am pornit intr-acolo. Nu vedeam nimic, dar am alergat manata de zgomot pana ce am simtit ca-l depasesc. M-am oprit si am asteptat sa se apropie. Nu ii vedeam decat ochii, ochi in care se scalda intreaga primavara. S-a oprit abia cand numai un pas ne mai despartea. Instinctul ne-a facut sa intindem deodata bratele lungi si incordate si sa ne impletim degetele in cantecul suav al privighetorii. Ma vede? m-am intrebat, pentru ca eu nu vedeam inca nimic. Pana sa ma dezmeticesc, mi-am simtit din nou mainile libere. Disparuse! Eram inca in fata ferestrei. Curcubeul disparuse de mult, un violet cald colora bolta cereasca. Se insera... M-am asezat iar in pat si am inchis ochii, simtind visele din noaptea urmatoare zbatandu-mi-se sub pleoapele umede si fierbinti... Un vis utopic s-a strecurat prin perdeaua stravezie a gandurilor mele... facandu-ma sa urmaresc in deplina inconstienta himere... Acum insa e liniste si e iar intuneric...